Recunosc că

suntem la marginea lumii pe acoperişul albastru fără vie şi viaţă şi moarte
ascultăm muzică şi mîinile caută adîncituri şi dureri şi culori fără nume
avem pielea murdară de tot ce iubim urîm cunoaştem nu cunoaştem
am văzut femeia aceea frumoasă avea gîtul dezgolit îmi dădea o senzaţie de rece pe şira spinării
ne sărutăm şi ne pierdem unul în altul şi ne salvăm unul pe altul în cele cîteva minute ore zile cît timp a trecut? cît timp va mai trece?
mă atingi şi tremur pentru că nu-mi amintesc să fi simţit atît eterism şi poezie
mi-e frică că mă voi trezi muzica se stinge în note grave am uitat să mă joc mă înveţi tu acum că nu e nimic crud în a nu avea remuşcari
ţi-aş povesti despre iluzii şi cele mai bune prăjituri cu nucă de cocos despre copilărie şi iubirile de sfîrşit de anotimp despre obsesii şi ticuri şi despre cum văd eu oraşul de la fereastra mea
m-ai putea aduna în palmele ţinute căuş cum făceam odinioară cu fluturii
recunosc că îmi plac nestatornicia surîsul tău şi faptul că miroşi a după amiază şi a carne crudă