În diminețile în care îmi amintesc

aprind țigara fără să mă ridic din pat

deschid fereastra și aerul calm și rece rece mă duce dincolo

de nepăsare

caut cu talpa dezgolită papucii de casă și moliciunea covorului de lînă

traversez sufrageria holișorul

apăs întrerupătorul

las apa să curgă în cristale

renunț la tricoul vechi jesus saves

mă scufund

muzica se aude pînă la mine pînă în mine

privesc colțul acela cu pietre și lumînări colorate parfumate

zîmbesc

îmi apropii palmele de chip

mi-e cald mi-e dor mi-e departe

și atunci îmi vine o poftă să-ți sărut partea aceea de spate să-ți țip să-ți cînt să te ador

pînă dincolo de toate limbile lumii pînă dincolo de trecut și de patimi și de nefericiri

pînă mai sus de nestatornicie de libertate

pentru că trupul tău e cel mai aproape

spiritul tău e cel mai asemănător mie

și mă simt de parcă am fi fost trimiși

unul pentru altul

cu toată boala noastră

cu toată renunțarea noastră

cu tot adevărul

și cu toată dragostea pe care niciodată n-ai știut să mi-o arăți dar pe care întotdeauna am știut că mi-o porți