Violin

Bărbatul lumii noi şopteşte cu vocea răguşită de strigăt. Te ridică în braţe şi îţi desface fusta prinsă în doi nasturi de porţelan. Ce întîmplare fericită e transparenţa uşii şi cîte priviri muşcă din coapsele tale. Bărbatul lumii noi te înclină deasupra mesei de bucătărie şi căldura lui te înfioară. Masa de nuc îşi intinde tot luciul scîndurilor geluite şi date cu lac iar aliniate, una după alta, baniţele cu struguri îmbie cu parfum şi dimineţi umede. Vinul copilăriei aşteaptă să fie turnat în căni ciobite de lut pictat. Iubirea se întinde spre toată livada, în toate zilele de toamnă coaptă. Degetele trec ca un pieptene prin părul încurcat, obrajii sînt îmbujoraţi şi tremurul întrece muzica. Bărbatul lumii noi culege struguri gălbui şi dulci.